În lumea columbofilă, Taiwanul este o țară specializată, în adevăratul sens al cuvântului, pentru competițiile columbofile cu puii. Recunoscută ca fiind una dintre cele mai dure locații în care au loc concursuri de porumbei, Taiwanul este o regiune privilegiată și cu un statut aparte când vine vorba de cursele cu porumbei. Cu un procent foarte mare de columbofili raportat la numărul de locuitori, sportul cu porumbei din Taiwan a depășit de mult timp limitele unei simple pasiuni. Mulți dintre campionii Europei ajung în volierele crescătorilor taiwanezi pentru a reproduce pui capabili să câștige, la doar câteva luni, curse sau campionate desfășurate în cele mai dure condiții. Pe parcursul unui an calendaristic, în Taiwan au loc 4 sezoane sau campionate, în care concurează doar puii din anul respectiv. Cele 4 competiții se desfășoară la intervale de 3 luni și fiecare campionat este împărțit, la rândul său, în 6 etape, dintre care prima este o etapă de calificări, iar ultima etapă este finala campionatului. Cursele au loc întotdeauna din 3 în 3 zile, doar în cazul unor condiții meteo extreme putându-se anula sau decala etapele respective. De asemenea, mai trebuie menționat că porumbeii sunt lansați la toate cursele de pe vapor, toată distanța pe care o au de parcurs fiind exclusiv deasupra apelor oceanului Pacific.

Sorin Florea, alături de echipa sa, este columbofilul român cel mai cunoscut pentru participările de succes la columbodroamele importante din lume. În 2017, Sorin Florea a încheiat un parteneriat cu o echipă de columbofili taiwanezi, în urma căruia s-a realizat o colaborare deja foarte rodnică.

Campionatul Taiwanului cuprinde etape de o duritate excepţională
Conform înţelegerii, 30 de perechi mature au plecat din volierele lui Sorin Florea către Taiwan, unde o întreagă echipă de specialiști, din care fac parte Gary Liu,Shao Hong Lo, Sophia Lin, Dr. AJ Guo, Jian Hong Chang și Yong Tong You, îi îngrijesc și se ocupă de pregătirea puilor pentru curse reproduşi de aceştia. Puii rezultați în urma acestui parteneriat au participat în primul campionat al acestui an din Taiwan, campionatul de primăvară, organizat de „Taaywan District Pigeon Association”, a cărui cursă finală a avut loc miercurea trecută. Un număr uriaș de 10.190 de pui au fost înscriși pentru primele curse ale anului. În urma antrenamentelor și a etapei de calificări, 2465 de porumbei au fost pregătiți pentru prima etapă propriu-zisă a campionatului. Pe 7 aprilie, porumbeii au fost lansați de la 230 de km, reușind să se încheie cursa doar 921. La această primă etapă, Sorin Florea și echipa sa au participat cu 11 pui, dintre care s-au întors 7. 

A urmat o altă etapă, de la distanța de 260 de km, în cadrul căreia din cei 7 porumbei ai Team Sorin Florea, au terminat cursa 5. Etapa a treia, de la 290 de km, a fost una foarte reușită pentru columbofilul român, toți cei 5 porumbei angajați întorcându-se în crescătorie. A patra etapă, desfășurată de la distanța de 320 de km, a avut la start 487 de porumbei, dintre care au terminat cursa 277. În urma acestei etape, premergătoare finalei, Sorin Florea și partenerii săi au avut 3 porumbei sosiți. Pentru cursa finală de la 320 de km, condițiile meteo au fost unele extrem de dificile. Porumbeii au avut de înfruntat o temperatură de peste 32 C și vânt puternic din față. La ora 14:05 a fost înregistrat primul porumbel sosit, 19/725822, unul dintre cei trei porumbei angajați de Team Sorin Florea, care a făcut ca Sorin Florea și partenerii săi să fie câștigătorii primului campionat de anul aceasta din Taiwan. Practic, columbofilul bucureștean este singurul român care a reușit o astfel de performanță extraordinară.



Porumbelul este 100% Janssen


„În Taiwan este o competiție foarte dură, toate cursele de desfășoară numai pe apă. Pe uscat nu parcurg mai mult de 5-6 km și asta doar până ajung la voliere. Este o competiție de alt nivel, în primul rând pentru că sunt niște condiții foarte dure, cursele sunt destul de dese, iar temperatura ridicată și vânturile puternice le fac și mai dificile. Este o competiție în care se pun în joc sume foarte mari de bani. Pentru fiecare campionat se pariază între 10 și 15 milioane de dolari, iar jucătorii taiwanezi pariază pe puii respectivi încă de când se nasc. Îngrijirea porumbeilor este ireproșabilă, sunt specialiști adevărați care se ocupă de tot ce ține de porumbeii respectivi, de la hrănire, antrenamente și, inclusiv, îngrijirea penajului. Acolo gradul de umiditate este foarte ridicat și trebuie să fie o echipă foarte capabilă pentru a menține porumbeii sănătoși și în formă. În urma parteneriatului pe care eu l-am semnat acolo, am trimis mai mulți porumbei originali, dar și reproduși de mine. Echipa de acolo reproduce pui din perechile respective, cu care participăm în fiecare an la competiții. Porumbelul care a câștigat acum este reprodus din doi porumbei originali Janssen, achiziționați de mine și trimiși partenerilor mei din Taiwan”, a explicat, pentru site-ul nostru, Sorin Florea. După vizita lui Sorin Florea în Taiwan de anul trecut, anul acesta, în perioada 18-23 Mai, întreaga echipă de crescători taiwanezi se va afla în vizită la columbofilul bucureștean pentru a selecta și alți porumbei care vor pleca în Taiwan. În volierele Team Sorin Florea din București se află cele mai mari colonii de porumbei ai multor crescători celebri ca Gaby Vandenabeele, Jan Hooymans, Bart Geerincks, Gunther Prange, Koopman și G&S Verkerk, colonii din care vor fi selectați mai mulți pui pentru a participa la competițiile viitoare din Taiwan.